Relația dintre China și America este descrisă oficial ca o „relație constructivă de stabilitate strategică”, însă în interiorul Beijingului termenul utilizat de decidenți este unul mult mai dur: „impas strategic”. Această terminologie, adoptată de consilieri ai cabinetului chinez, cercetători de la Ministerul Securității Statului și academicieni, nu indică o dorință de diplomație, ci o luptă pentru avantaj competitiv. Conceptul este extras direct din discursurile lui Mao Zedong, în special din lucrarea „Despre războiul prelungit”, oferind o perspectivă asupra modului în care China gestionează tensiunile cu SUA.
Strategia maoiște descrie trei faze esențiale într-un conflict cu un adversar tehnologic superior. În prima etapă, forțele revoluționare adoptă o poziție defensivă, similar cu modul în care China a reacționat la taxele vamale impuse de Trump în 2018. Ulterior, urmează faza de impas strategic, în care adversarul suprasolicitat nu mai poate avansa, permițând Chinei să se organizeze mai eficient. Faza finală presupune o contraofensivă în care forțele anterior slăbite reușesc să învingă inamicul care a devenit vulnerabil.
Pe parcursul administrației Joe Biden, China a aplicat o strategie de conservare a resurselor pentru o viitoare ripostă. Beijingul a intensificat eforturile de a dezvolta alternative interne pentru semiconductorii avansați, indiferent de costuri, pentru a contracara influența americană. În același timp, oficialii chinezi au perfecționat controlul asupra exporturilor de minerale critice și asupra companiilor care prelucrează pământuri rare. Această abordare a fost utilizată ca instrument de disciplinare împotriva politicii de tarife vamale a lui Donald Trump.
În prezent, superputerile par să fi atins o paritate prin ceea ce analiștii numesc „echilibru al vulnerabilității”. În timp ce America deține controlul asupra cipurilor de calculator, China controlează resursele de pământuri rare, creând o stare de perturbare reciproc asigurată. Deși unii gânditori, precum Huang Renwei de la Universitatea Fudan din Shanghai, estimează că acest impas poate dura până la 30 de ani, majoritatea consideră că o victorie economică decisivă asupra SUA este imposibilă, transformând menținerea impasului într-un obiectiv realist.
Totuși, acest impas este marcat de o fragilitate majoră, în special în domeniul inteligenței artificiale. China refuză să adopte regimuri de siguranță pentru AI propuse de Statele Unite, dorind să își mențină viteza de dezvoltare până când modelele chinezești vor egala performanța americană. Această competiție este alimentată de o neîncredere profundă, manifestată prin restricționarea exporturilor de minerale către America și Japonia. Beijingul folosește aceste resurse ca pe o armă rapidă pentru a contracara orice agresivitate politică din partea Washingtonului.
Această strategie de rezistență impune costuri sociale și economice semnificative pentru populația din China. Concentrarea pe autosuficiența tehnologică și pe capacitatea industrială, în detrimentul asistenței sociale, a dus la încetinirea creșterii veniturilor cetățenilor. Această situație oglindește avertismentul lui Mao privind o „perioadă foarte dură” caracterizată prin creșterea pesimismului. Economia chineză funcționează în prezent într-un regim similar cu cel al unei țări implicate într-un război prelungit, prioritizând securitatea strategică în fața bunăstării imediate.
