Un nou studiu realizat de FMI demonstrează că accesul la piețele financiare internaționale și la creditele bilaterale nu reprezintă o garanție a modernizării pentru economiile emergente. Deși împrumuturile externe sunt utilizate pentru finanțarea infrastructurii critice și accelerarea acumulării de capital, realitatea indică adesea acumularea de datorii suverane masive fără prosperitate pe termen lung. Analiza subliniază că simpla relaxare a restricțiilor de finanțare externă nu asigură o creștere economică durabilă în absența unor instituții publice robuste.
Cercetarea a fost bazată pe date privind relațiile de creditare bilaterală din 134 de țări emergente, acoperind o perioadă de peste cinci decenii, între 1970 și 2023. Pentru a izola efectul cauzal al creditului, economiștii au utilizat o tehnică avansată care descompune fluxurile financiare în șocuri globale, factori specifici debitorilor și șocuri exogene de ofertă de la creditori. Această metodă permite evaluarea impactului macroeconomic direct al accesului facil la banii străini, eliminând distorsiunile cauzate de perioadele de criză sau șocuri comerciale.
Influxul masiv de capital extern poate declanșa dezechilibre macroeconomice care afectează direct sectorul privat. Intrările mari de valută și presiunile inflaționiste pot eroda competitivitatea externă a sectoarelor orientate spre export, în timp ce creșterea cererii interne alimentează un val accelerat de importuri. În acest scenariu, statul absoarbe resursele economiei și crește costurile, declanșând un fenomen de contracție a investițiilor private, ceea ce transformă capitalul împrumutat într-un factor de consum, nu de producție.
Utilizarea indicelui de risc politic ICRG evidențiază o divergență majoră între tipurile de economii. În țările cu instituții puternice, caracterizate prin stabilitate guvernamentală și birocrație profesionistă, creditul extern generează investiții productive și creșterea PIB-ului. În schimb, în economiile cu instituții slabe, banii sunt absorbiți de consumul curent și de importuri, iar investițiile eșuează din cauza administrării slabe și a selecției deficitare a proiectelor, rezultând o scădere a productivității.
Profilul creditorului influențează semnificativ modul în care datoria afectează economia națională. Creditorii bilaterali guvernamentali tind să finanțeze expansiuni fiscale care cresc rapid datoria publică fără a aduce beneficii de productivitate pe termen lung. Creditorii privați pot genera reacții favorabile asupra PIB-ului, însă acest efect este observat aproape exclusiv în țările cu un cadru instituțional solid. Creditorii multilaterali sunt asociați cu o acumulare mai moderată de investiții publice de anvergură.
Gestionarea datoriilor externe necesită reforme profunde în managementul investițiilor publice și stabilitate politică pentru a evita amânarea ajustărilor economice necesare. Fără o administrație eficientă, miliardele împrumutate nu pot construi un viitor sustenabil pentru o națiune. Într-un context global marcat de volatilitate, capacitatea instituțională a statului rămâne precondiția primordială pentru ca finanțarea externă să servească dezvoltării reale și nu doar creșterii consumului imediat.
